Despre epilepsie

Ce este epilepsia?

Epilepsia este o boala neurologica, in care grupuri de celule nervoase, sau neuroni, transmit semnale anormale. In epilepsie, activitatea neuronala normala este perturbata, cauzand senzatii, emotii sau comportamente ciudate si uneori convulsii, spasme musculare si pierderea constientei.

Epilepsia este o boala ce poate fi cauzata de mai multi factori. Orice duce la perturbarea retelelor neuronale normale- de la infectii, traumatisme la dezvoltare anormala a creierului- poate duce la aparitia crizelor.

A avea o criza nu inseamna neaparat ca ai epilepsie. Doar daca o persoana are doua sau mai multe crize ce nu au fost provocate de o cauza cunoscuta (cum ar fi sevrajul alcoolic sau hipoglicemia) se poate pune diagnosticul de epilepsie.

EEG si examenele imagistice ajuta la stabilirea diagnosticului.

Ce este o criza?

O criza este o descarcare electrica brusca la nivelul creierului, care de obicei afecateaza felul in care o persoana se simte sau se comporta pentru o perioada scurta de timp. Crizele nu reprezinta o boala prin ele insele, ci sunt un simptom al mai multor factori ce pot afecta creierul. Unele crize pot trece aproape neobservate, in timp ce altele sunt dramatice.

Cum se poate pune diagnosticul?

A pune diagnosticul de epilepsie si a stabili ce tip de crize are un pacient poate fi dificil. Exista multe boli care pot duce la modificari de comportament, ce pot fi confundate cu epilepsia. Ce se intampla in timpul unei crize este una dintre cele mai importante informatii. Si, cum rareori crizele au loc in cabinetul doctorului, informatia oferita de catre dumneavoastra sau alti martori vizuali este extrem de importanta. Dar, chiar si cu o descriere amanuntita, este nevoie si de alte teste pentru a pune un diagnostic, cum ar fi EEG si RMN.

Cum pot acorda primul ajutor?

Acordarea primului ajutor in caz de criza nu este complicata, insa necesita asimilarea unor lucruri de baza.

Multe tipuri de crize, cum ar fi absentele sau crizele partiale, nu necesita acordarea primului ajutor.

1. Pastrati-va calmul.
2. Asigurati-va ca nu exista nimic in jurul persoanei de care s-ar putea lovi.
3. Nu incercati sa imobilizati o persoana daca aceasta are o criza convulsiva.
4. Nu bagati nimic in gura persoanei respective- contrar credintei populare, daca o persoana are o criza nu poate sa-si inghita limba.
5. Nu-i dati persoanei respective apa, pastile sau mancare pana ce nu-si revine complet.
6. Daca se prelungeste peste 5 minute, sunati de urgenta la 112.

Dupa ce se termina criza, persoana ar trebui asezata pe partea sa stanga. Retineti ca exista riscul ca, inainte sa-si revina complet, pacientul sa vomite. Prin urmare, capul ar trebui sa fie intr-o parte, astfel incat voma sa nu fie inhalata. Ramaneti alaturi de persoana pana cand isi revine complet (5-20 de minute).

De asemenea pe durata crizei incercati sa observati cit mai atent ce se petrece cu pacientul si incercati sa interactionati cu acesta pentru a fi capabil sa oferiti informatii importante pentru diagnosticare cum ar fi: daca pacientul poate vorbi, daca intelege ce spuneti, daca are sau nu o pareza in timpul sau la sfirsitul crizei.

Care este tratamentul?

Odata pus diagnosticul de epilepsie, este important sa se inceapa tratamentul antiepileptic. Pentru aproximativ 70 la suta dintre pacienti, crizele pot fi controlate prin medicatie. Unele dintre medicamentele antiepileptice pot interfera cu contraceptivele orale sau alte medicamente pe care pacientul le primeste concomitent.

In cazul in care pacientul sufera de o forma de epilepsie farmaco-rezistenta (crizele nu pot fi controlate prin admininstrarea de medicamente), exista alternative, cum ar fi chirurgia sau implantarea unui stimulator vagal.

Care este prognosticul?

Majoritatea persoanelor cu epilepsie pot duce o viata normala. Majoritatea crizelor nu produc leziuni cerebrale. Pentru multi oameni suferind de epilepsie, boala le reduce independenta.

Persoanele suferind de epilepsie sunt la risc pentru doua situatii amenintatoare de viata: status epilepticus si moarte subita.

Majoritatea femeilor cu epilepsie pot ramane insarcinate, dar ar trebui sa discute despre boala si tratament in timpul sarcinii cu medicul lor. Femeile cu epilepsie au sanse mai mari de 90 la suta de a avea copii sanatosi. “

 Cum apare Epilepsia?

Epilepsia este o boala care isi are originea in cortexul cerebral, in asa-numita “materie cenusie”, care face parte din sistemul nervos central. Corpurile neuronilor sunt aliniate unul langa celalalt si formeaza materia cenusie a sistemului nervos central. Aceste corpuri ale celulelor au niste extensii lungi numite axoni care sunt legate la restul corpului nostru si creeaza materia alba a creierului.

In cortex, neuronii comunica unul cu celalalt pentru a transmite informatii si pentru a realiza actiuni constiente (precum miscarea unui brat). Comunicarea intre neuroni se produce la nivel chimic si la nivel electric. Activitatea electrica tipica ce are loc in axoni ajunge la corpul celulelor din cortex, iar acestea elibereaza un compus chimic(un “neurotransmitator”) care este recunoscut de catre un neuron vecin care va trimite din nou un semnal electric de-a lungul axonului.

Neurotransmitatorii din creier pot avea caracteristici excitatoare (precum glutamatul, de exemplu) sau inhibitoare (precum GABA). Aparitia epilepsiei este caracterizata de existenta dezechilibrului intre inhibitie si excitatie, ceea ce conduce la afectarea cortexului care va deveni astfel hiperexcitabil si va avea o activitate electrica necontrolata.

Crizele epileptice

Crizele epileptice pot fi expresia hiperexcitabilităţii unui grup de neuroni la nivelul scoarţei cerebrale (focar epileptic) iar semnele clinice ale crizei sunt clar legate de localizarea focarului.

Cauzele care pot conduce la recurenţa crizelor epileptice de o manieră cronică pot fi prezente de la naştere sau pot apărea oricând pe parcursul vieţii. Poate fi vorba despre tulburări de dezvoltare ale creierului, de suferinţa la naştere sau de evenimente ce survin mai târziu in timpul vieţii cum ar fi consecinţe ale traumatismelor craniene, tumori sau accidente vasculare cerebrale.
Leziunile care pot provoca crize epileptice sunt situate la nivelul scoartei cerebrale şi nu în alte locaţii ale sistemului nervos.

Pentru în medie o treime din cazuri, factorii genetici stau la baza sindromului epileptic de care suferă.
In aceste condiţii debutul crizelor se situează de obicei sub vârsta de 18 ani, imagistica cerebrală nu găseşte leziuni responsabile pentru crize şi uneori alţi membri ai familiei au suferit şi ei crize pe parcursul vietii fără ca această condiţie să fie considerată obligatorie. Numim această forma de epilepsie, idiopatică. Cele mai frecvente forme de epilepsie idiopatică sunt epilepsia cu crize de tip absenta a copilului de virsta şcolară care debuteaza în jurul vârstei de 7-8 ani şi epilepsia mioclonică juvenilă care debutează la adolescenţă.

Celelalte tipuri de epilepsii produse de cauze dobândite în cursul vieţii le numim secundare sau simptomatice şi în funcţie de tipul leziunii cerebrale care le produce pot evolua mai sever sau mai blând. Uneori debutul unor crize epileptice poate fi semnul unei tumori cerebrale in evoluţie şi numai intervenţia chirurgicală poate opri evoluţia şi odată cu aceasta ameliorarea crizelor.

Diagnosticul bolii dar mai ales conducerea tratamentului şi aprecierea prognosticului ţine de experienţa neurologului. In ţările dezvoltate în care medicina se practică pe domenii “înguste” o supraspecialitate numită epileptologie se ocupă de destinele bolnavilor cu aceasta boală.
Două investigaţii sunt esenţiale. Electroencefalograma evaluează activitatea electrică a scoarţei cerebrale adică a focarelor epileptice. Prezenţa modificărilor epileptiforme atestă diagnosticul de epilepsie dar absenţa lor nu îl infirmă.
Rezonanţa magnetică cerebrală de rezoluţie înaltă (peste 1 T) urmăreşte identificarea leziunii răspunzătoare de crize.
Investigaţii mai speciale sunt necesare dacă pacientul este recomandat pentru intervenţie operatorie.

Tipuri de Crize

Exista doua grupe mari de crize in epilepsie: crize partiale si crize generalizate.

Crizele partiale

Acest tip de crize afecteaza numai o anumita zona din creier, ceea ce inseamna ca numai partea corespunzatoare a corpului va fi implicata (ex. daca se declanseaza o criza intr-o arie cerebrala care controleaza bratul drept, pot aparea miscari spasmodice involuntare la nivelul bratului respectiv). Unii pacienti pot simti brusc un miros bizar, pe care cei din jurul lor nu il simt, ori pot auzi anumite sunete. Pe toata durata crizelor partiale simple, pacientul este perfect constient de ceea ce se intampla in jurul sau.
In cazul crizelor partiale complexe este afectat nivelul de vigilenta al pacientului. Aceasta afectare poate merge pana acolo incat pacientul sa nu isi mai aminteasca deloc criza sau sa nu constientizeze desfasurarea acesteia.

Crizele generalizate

Acest tip de crize afecteaza o regiune mai mare din creier si includ urmatoarele tipuri de crize:  crizele de tip absenta si crizele tonico-clonice.

Singurul simptom vizibil al epilepsiei il reprezinta convulsiile. Convulsia reprezinta o schimbare in senzatii indusa de o scurta si brusca dereglare electrica la nivelul creierului.

Tipuri de crize:

1. Crizele comitiale generalizate:
• crize atonice (engl. – drop attacks) – in timpul acestora se produce pierderea brusca si temporara a tonusului muscular;
• petit-mall (engl. – absence seizures) – sunt de obicei caracteristice copiilor, apar la varste cuprinse intre 5 si 12 ani si se prezinta prin lipsa temporara a constientei (privire in gol). Crizele incep si se incheie brusc, uneori fara ca cei din jur sa observe declansarea si incetarea unei crize;
• crize mioclonice – sunt reprezentate de contractii rapide si scurte ale muschilor corpului, cel mai adesea avand loc pe ambele parti ale corpului in acelasi timp;
• crize tonico-clonice (sau grand-mall) – acestea sunt cele mai cunoscute crize. In timpul primei faze, faza tonica, ritmul respiratiei poate scadea sau poate inceta, ea revenind in timpul fazei clonice la un ritm mai scazut. Convulsiile propriu-zise au loc in timpul fazei clonice. In timpul acestui tip de criza se pot produce raniri in urma muscarii buzelor sau a limbii.
2. Crizele comitiale partiale:
• crize partiale simple: in timpul desfasurarii acestui tip de crize, persoana afectata ramane constienta, dar isi da seama ca nu poate vorbi sau chiar nu se poate misca pana cand criza nu a trecut (persoana isi poate aminti cu exactitate ce s-a intamplat in timpul crizei). Acest tip de criza poate modifica miscarile (prin miscari anormale ale limbii sau clipit des), senzatiile (se poate modifica perceptia asupra lucrurilor; persoana poate simti pe piele o briza sau poate auzi diferite sunete) si emotiile (poate induce frica, furia, fericire).
• crize partiale complexe (sau ceea ce se numeste “epilepsie psihomotorie”): in timpul unei astfel de crize persoana isi pierde constienta, putandu-se afla intr-o stare pe care unii experti o considera similara unei stari de transa sau de vis. Persoana nu poate interactiona normal cu cei din jur, nu isi poate controla miscarile, vorbirea sau actiunile, nu stie ce face si dupa terminarea crize nu isi va aminti ce s-a intamplat.

 Epilepsia rezistenta la tratament

Epilepsia rezistenta la tratament este un concept relativ. Numarul de medicamente antiepileptice pe care pacientul trebuie sa le fi incercat tine de fiecare caz in parte. Este imposibil sa se incerce toate medicamentele antiepileptice in toate combinatiile. Se cunoaste ca, daca pacientul a incercat 2 medicamente antiepileptice, procentul de reusita cu un alt medicament este de numai 10%. Din punct de vedere statistic, din numarul persoanelor ce sufera de epilepsie, cca. 30% au ceea ce numim epilepsie rezistenta la tratament. Caracteristicile acesteia sunt:

• pacientul a incercat cel putin 3 medicamente antiepileptice (mono sau politerapie);
• pacientul inca are crize necontrolate de medicatie;
• pacientul are o calitate a vietii scazuta din cauza efectelor secundare ale medicatiei antiepileptice (de la afectiuni ale memoriei, gandirii, vorbirii, pana la afectarea relatiilor sociale si a membrilor familiei).

Acesti pacienti sunt cei mai predispusi la ceea ce se numeste “status epilepticus”: crize prelungite sau repetitive, fara o perioada de recuperare (postictala) intre atacuri. Aceste atacuri implica riscuri foarte grave precum: obstructia cailor respiratorii, acidoza, hipotensiune, hipertermie, edem cerebral, hipoglicemie, alterarea functiilor SNC.